Emanuel Iuhas | Urban Style Journey

Monthly Archive: December 2012

Friday

28

December 2012

11

COMMENTS

2012 în imagini.

Mă tot gândeam zilele acestea cum ar trebui să sune ultima postare pe blog pentru 2012. Ei bine, cred că cea mai potrivită ar fi o retrospectivă a anulul ce a trecut, şi nu oricum ci în imagini. Aşadar 2012 a fost primul de convieţuire în Micul Paris, ceea ce a atras după el o serie de evenimente plăcute. Am avut ocazia să cunosc oameni deosebit de frumoşi la trup, dar mai ales la suflet, oameni care m-au îndrumat, susţinut şi inspirat. 
Încercând să fac colajul de mai jos, mă amuzam la faptul că “am crescut într-un an, cât alţii în şapte.” Consider că am evoluat frumos şi că mare parte din toate lucrurile bune care mi s-au întâmplat vi le datorez vouă. Cei care m-aţi urmărit zi de zi, postare de postare, cei care aţi crescut numeric de la o lună la alta. Vouă vă dedic ultimul articol pe 2012. 
( În compania unui adevărat OM – Aureliu Surulescu – celebram Bărbaţii SARTO )
( Evenimentul lunii Noiembrie a fost lansarea colecţiei MMM x H&M, aici outfit )
( Mândru să fiu prezent unul dintre Men of Bucharest pe lightaholic.com )
( Un articol care mi-a adus multe felicitări de nuntă  :))) )
( Ţinuta care a circulat viral pe net în luna August )
( Unul dintre primele mele articole de tip outfit-post )
( În bine-meritata vacanţă de vară la Studiourile de film Cinecitta )
( 2 dintre amicii mei de la Dappergents au pus bazele unui super brand )
( La evenimentul de lansare High Heels High Hopes Society Club )
( Cu buna mea prietenă Diana Flore, la Ab Fab Fair )
2013 îmi doresc să fie cel puţin la fel de spectaculos ca anul ce tocmai se încheie, îmi doresc noi proiecte, noi provocări şi multă inspiraţie, iar vouă dragii mei vă urez să aveţi parte de un an fabulos de frumos pe toate planurile şi binecunoscuta urare:
 Happy Fashionistic New Year!

Cu drag,

Sunday

23

December 2012

8

COMMENTS

Vitrinele de sărbători în jurul lumii.

Deşi recunosc că postarea aceasta trebuia să apară de ceva timp, am ales să o postez acum, cu puţin timp înainte de Crăciun pentru ca aceasta să fie modalitatea în care eu să vă urez SĂRBĂTORI FERICITE!
Vitrinele de sărbători sunt vitrinele în care bugetele marilor retailerii sau boutique-uri nu au limite, procesul de creaţie şi proiectarea lor durează  de la 3 până la 12 luni iar execuţia lor până la 10-14 zile de muncă continuă.
Am să vă prezint vitrinele celor mai importante magazine multi-brand, concept-store sau retaileri de top din SUA, Anglia, Franţa, Canada sau România.

1. Barneys New York: Pentru că este de departe vitrina cea mai reuşită a tuturor timpurilor, la care a “complotat” întreaga industrie fashion la nivel mondial. Tema aleasă de celebrul multi-brand newyorkez a fost “Electric Holiday” iar pentru a reprezenta cu succes cât de captivantă şi atractivă este o vitrină, aceştia au  atribuit feeling-uri şi atitudini mascotelor Disney. Mai mult decât atât, cele mai importante personalităţi ale modei au fost de-acord ca să devină preţ de aproximativ 5 minute personaje Walt Disney . Rezultatul? Un clip fără precedent marca The Walt DisneyCompany&Barneys New York, în care Minnie Mouse are rolul principal – se visează o mare fashionistă care ajunge la Paris în timpul Fashion Week-ului. 
Clipul rulează neîncetat în vitrinele magazinului Barneys New York din 14 Noiembrie.
2. Bergdorf Goodman’s :  inspiraţi de epoca glorioasă a anilor 20 – 30 în care jazz-ul se cânta cu o eleganţă nonşalantă în teatrele Art-Deco hollywoodiene, cei de la Bergdorf Goodman nu se dezmint nici în acest an şi recrează scene teatrale din celebrele musical-uri de Broadway – Ziegfeld Follies de la începutul de secol XX. Împărţite pe 5 acte, vitrinele debordează de sex-appeal, voie bună dar nu în ultimul rând – MODĂ. Cei de la Bergodorf Goodman au lucrat 12 luni pentru ceea ce se poate vedea mai jos:
3. Selfridges London: un Crăciun neobişnuit a propus retailerul londonez Selfridges pentru 2012. Fotograful de modă (şi mai nou regizor) Bruce Weber a stat în spatele vitrinelor si campaniei “A new-fashioned Christmas” rezultatul fiind parcă un colaj de fotografii, memorii,campanii şi scene puse cap la cap de către artist.   

4. Dior Noel @ Printemps Paris – pe scena europeană cu siguranţă galeriile Printemps de la Paris oferă cel mai mare spectacol vizual în materie de vitrine. Am ales să dezbat vitrinele Dior din locaţia mai sus amintită pentru că ideea unei vitrine care “mişcă” la propriu mi s-a părut genială. În colaborare cu o armată de oameni creativi (păpuşari profesionişti, recuzitieri de teatru, designeri şi mulţi alţii) casa Dior a dat viaţă unor păpuşi în creaţii Dior (reproduse la scară mică) pentru un adevărat omagiu adus acestei nişe a artei teatrale şi nu numai.

5. Holt Renfrew Montreal – având ca temă centrală banalul fulg de nea şi sloganul “Let It Snow”, multi-brandul canadian a reprodus scene outdoor de iarnă, cu manechini realişti şi detalii spectaculoase (urs polar, cal, câini de sanie etc). Au mers atât de departe cu reproducerea încât au machiat manechinii, le-au creat cofuri originale, au făcut să pară că le e frig, i-au făcut cu ojă pe unghii etc.
 

5. Victoria 46 (B) : nu am reuşit să desluşesc tema din spatele acestei vitrine. La fel ca până acum: Alexander McQueen,Dior, Dior.


6. Mengotti (B) : se pare că cei de la Mengotti au fost ceva mai inspiraţi. Mai mult decât de sărbătoare, vitrinele multi-brandului de lux par a recrea povestea unei seri reuşite, la operă. Instrumente muzicale, cortină roşie, ţinute black-tie – toate ne duc cu gândul la o seară extrem de elegantă într-un cadru pe măsură.

 

7. The Place Concept Store (B) : micuţul geniu Răzvan Firea nu se dezminte nici cu aceste minunate vitrine de sărbători. Confetii colorate, tul pe post de zăpadă, baloane albe, un mini carusel şi un styling excepţional – toate încoronate cu creaţiile 100% româneşti.


Vă urez să aveţi cele mai frumoase sărbători şi sper ca noul an să ne aducă împreună şi mai des!
Cu drag,


Monday

17

December 2012

27

COMMENTS

Saturday

15

December 2012

15

COMMENTS

Outfit post: my navy jacket.

V-am povestit acum câteva zile (aici) că am primit cadou o jachetă-pardesiu bleumarin din partea BeYou Shop România şi vă promiteam încă de atunci că urmează să realizez o ţinută pornind de la ea.
Ei bine, prin frig şi soare am ieşit azi din casă pentru a face fotografii cu frumosul pardesiu pentru a vă inspira.
Am vrut să creez o ţinută casual, day-by-day în care să integrez o culoare must a acestui sezon, un imprimeu jucăuş şi un accesoriu wow. Zis şi făcut, doar că în timpul căutării unei locaţii ok în centrul Bucureştiului accesoriul a cedat… dar asta e altă poveste.
Revenind la jachetă, a făcut faţă cu brio atât pe vreme frumoasă (cu temperaturi ridicate) cât şi pe gerul siberian care a lovit capitala noaptea trecută când s-au înregistrat -22 de grade Celsius, iar noi ne plimbam fără probleme pe-afară. Unde mai pui că e şi stylish, la două rânduri de nasturi şi dintr-un material foarte călduros.

Jachetă BeYou Shop, Geantă- Zara, Cardigan – C&A, 
Mănuşi – Glow, Cămaşă, pantaloni şi ghete – H&M 
Ahh… să vă spun şi de ce m-am offticat azi. În timp ce mă-ndreptam dinspre parcul Izvor (unde e făcută poza de mai jos) către zona Lipscani din centru, mi-am pierdut superba broşă pe care mi-o admira toată lumea de vreo 3 săptămâni de când am achiziţionat-o. Este vorba despre acest minunat avion negru cu contur auriu, pe care sper să-l mai găsesc în vreun magazin Koton căci tare mi-a plăcut…
Cum vi se pare ţinuta?

Friday

14

December 2012

1

COMMENTS

Un calendar pentru 2013 din partea Mirelei Fraser si FAN Curier.

Când am auzit de colaborarea Mirelei Fraser cu brandul de curierat FAN Courier mi-am zis “Ok… wtf? Modă + curieri?” Abia ulterior am aflat că Mirela a creat cele 12 ţinute (din colecţia Crepuscul) care s-au folosit în shooting-ul pentru calendarul Fan Courier 2013. Un styling de excepţie şi un set de fotografii mai mult decât fashion.
Calendarul s-a lansat în cadrul unui super eveniment la SOFA Restaurant & Bistro Cafe, în care Mirela a venit cu propuneri de rochii pentru sărbători. Încă nu am reuşit să fac rost de pozele de la petrecere – Coming soon, promiss!
Până atunci vă las să vă faceţi însemnări pe acest uber-stylish calendar.

Make up: Natalia Kiselef
Hair: Marian Gheorghe
Styling: Rovena Andrei
Modele: Elena Natura, Landiana, Emma Dumitrescu, Cristina Dumitru
Proiect Marks- www.themarks.ro
Care lună este preferata voastră?