Emanuel Iuhas | Urban Style Journey

Monday

15

January 2018

0

COMMENTS

#familiaIUHAScalatoreste : Poland (Krakow)

Written by , Posted in Uncategorized

Este primul articol scris de catre mine anul acest si profit de ocazie pentru a va ura sa aveti un 2018 asa cum va doriti!

Dupa o vacanta bine-meritata de 2 saptamani, ma mobilizez mai greu, astfel ca abia acum am reusit sa gasesc putin timp sa va vorbesc despre revelionul petrecut in Cracovia.
Criteriile de selectie au fost: sa fie un oras in care sa putem ajunge cu masina de la Satu Mare (ca tot eram acasa de Craciun si ne doream o vacanta impreuna cu nasii nostri), sa fie o zona pe care nu o avem in vizor pentru a o descoperi vara si nu in ultimul rand sa avem obiective turistice interesante. Intrucat Cracovia indeplinea toate aceste criterii am facut demersurile necesare pentru a ne transforma dorinta in realitate.
Avand experienta anului trecut cu Viena, am hotarat ca de data aceasta sa ne luam 4 nopti de cazare pentru a nu fi presati de timp.
Drumul pana la destinatie a fost lung (datorita faptului ca nu prea sunt autostrazi), insa privelistea de care ne-am bucurat traversand statiunile din muntii Tatra au facut ca totul sa merite.


Odata ajunsi am cautat cazarea si dupa ce ne-am instalat si am admirat complexul (poza urmatoare), am pornit la pas manati de curiozitate dar si foame. ?

Am ales un restaurant din piata centrala aproape de Bazilica Sf. Maria – Staropolska, loc unde am revenit zilele urmatoare datorita mancarii foarte bune.

Urmatoarea dimineata ne-am trezit cu un cer perfect senin (acesta fiind cea mai frumoasa zi din cele patru), numai bun de explorat. Am inceput cu vizitarea castelului Wawel mergand pe jos inspre piata centrala unde am luat pranzul. Dupa, am urcat in Turnul Primariei de unde am avut un view (nu foarte impresionant – prima poza din articol) asupra centrului. Am ales in aceasta zi sa facem si o plimbare cu caleasca in jurul principalelor obiective.


Fiindca eram destul de aproape de Auschwitz pe 31 ne-am trezit cu noaptea-n cap pentru a vizita lagarul. Acolo am avut parte de o experienta ce nu poate fi descrisa in cuvinte. Sa vezi o parte a istoriei fara filtre nu are cum sa nu te incarce. Atmosfera e de-a dreptul sufocanta. Cu totii am ramas pret de cateva ore ancorati in realitatea cruda pe care au putut unii oameni sa o traiasca sub conducerea lui Hitler.


Dupa amiaza am revenit in Cracovia, iar seara am inceput pregatirile pentru trecerea dintre ani.


Ora 00:00 ne-a gasit in piata centrala unde atmosfera a fost placuta, desi nu atat de incitanta precum cea de anul trecut de la Viena. Un avantaj a fost faptul ca vremea a fost foarte placuta, noaptea fiind undeva la 6 grade cu plus fata de Viena unde am avut parte de ger.
In prima zi a anului ne-am plimbat mult prin centrul orasului, am luat masa si am facut un tur cu ghid in Cartierul Evreiesc. Asa am aflat multe despre obiceiurile lor, dar si despre ororile suferite.
Dupa acest tur ne-a parut rau ca nu procedasem la fel si in cazul celorlalte obiective vizitate pentru ca am fi aflat si mai multe despre Cracovia. Am mancat in piata centrala “traditional finger food”si am profitat de ultimele ore, pentru ca pe 2 ianuarie ne-am intors la Satu Mare.



Ca si concluzii: Cracovia merita vizitata, este absolut superba, daca te cazezi in zona centrului poti vizita cu usurinta toate obiectivele turistice la pas, bucataria poloneza este gustoasa daca iti plac preparatele pe baza de carne, iar serviciile sunt ok in mare masura.

Comments

comments