Emanuel Iuhas | Urban Style Journey

Monday

20

February 2012

13

COMMENTS

Tendinţe Primăvară/Vară 2012: bărbaţi. (Part 3)

Written by , Posted in giorgio armani, givenchy, gucci, hermes, jean paul gaultier, moda barbati 2012, tendinte barbati 2012, tendinte barbati vara 2012

Giorgio Armani- plecând de la premiza că un bărbat poate arăta bine chiar şi atunci când este îmbrăcat casual, Giorgio Armani a creat o colecţie relaxată, cu haine pe corp însă deconstruite (fără detalii de croi cum ar fi căptuşala, umerii la sacouri sau jachete etc) în gama cromatică cuprinsă între alb, crem, albastru, maro, gri şi negru. A jonglat cu imprimeurile geometrice pentru un look mai îndrăzneţ.



Givenchy- pentru sezonul următor Ricardo Tisci a abandonat latura dark axându-se pe lumină şi realizând întreaga colecţie pe bază de alb. A ales un imprimeu de inspiraţie naturală (pasărea paradis) pe care l-a mixat şi combinat cu piese de culoare verde-pădure, outfit-urile rezultate fiind bicolore. Muzele: Kanye West şi Jay Z.



Gucci- piesele de inspiraţie retro nu au arătat niciodată atât de modern. Frida Giannini s-a inspirat din piesele anilor ’60 şi ’70 pentru aceasta colectie creând un bărbat aristocrat, dandy şi cu o uşoară atitudine rock. Croieli slim, accesorii statement şi materiale preţioase. Culori: gri, roşu, albastru deschis, auriu.



Hermes- este de peste 160 de ani sinonimul luxului, iar pentru Primăvara/Vară 2012 nu se dezminte: ţinute relaxate, materiale vaporoase şi accente preţioase crează din bărbatul Hermes un adevărat magnat aflat pe cele mai scumpe plaje ale lumii. Albul şi mătasea caracterizează cel mai bine această colecţie.


Jean Paul Gaultier- pentru mulţi designer-i sezonul de vară este asociat cu hainele foarte casual, deloc elegante însă nu şi pentru Gaultier. Maestrul francez a creat ţinute lejere fără a se îndepărta prea mult de filozofia croielilor-costum şi le-a dat acestora un aer de vară prin imprimeurile florale şi culorile calde. Întâlnim de asemenea în această colecţie piese iconice ale lui JPG cum ar fi: pantakilt-ul şi kiltul-şort. Cromatica: alb, gri, kaki, roşu, negru .


Care colecţie îţi place cel mai mult?

Comments

comments

13 Comments