Emanuel Iuhas | Urban Style Journey

sacouri barbati vara 2013 Archive

Tuesday

14

May 2013

13

COMMENTS

Outfit post: the linen blazer.

Vreau, de ceva vreme, să vă vorbesc de materialele naturale şi de efectele benefice pe care ele le au asupra corpului nostru.
În ţinuta de astăzi toate piesele pe care le port sunt din materiale 100% naturale: sacoul din in, cămaşa şi pantalonii din bumbac şi pantofi din piele.
De ce să optezi pentru materiale naturale? Pentru că îţi conferă un confort pe care cele sintetice nu au cum să ţi-l ofere, pentru că materialele naturale absorb transpiraţia şi lasă pielea să respire, pentru că sunt foarte uşor de întreţinut, pentru că sunt de cele mai multe ori extrem de comode şi lista ar putea continua…
Outfit-ul acesta a fost creat pornind de la sacou (binenţeles) pe care am vrut să-l fac vedeta ţinutei însă fără să cad într-o extremă demnă de un măscărici sau papagal. 
Am ales să-i asociez o cămaţă albă cu imprimeu floral în nuanţe de albastru, o pereche de pantaloni chinos bej şi pantofi loafers bleumarin cu ciucurei. 
Pentru că una din regulile deprinse de la mentorul meu Ovidiu Buta este aceea că nu trebuie întotdeauna să asortezi cureaua la pantofi, am ales să pun o curea maro care să facă notă discordantă cu încălţările, dar care să se potrivească perfect pe nuanţa pantalonilor.

Sacou şi pantaloni – H&M, Cămaşă – C&A, 
Pantofi – CS Shoes, Batistă – vintage.
Credit foto: Magda Gheorghe.
Cred că singurul şi cel mai important dezavantaj al fibrelor naturale este acela că se şifonează foarte uşor, însă în comparaţie cu avantajele menţionate mai sus este un detaliu neimportant.
Tu? Cum te împaci cu materialele naturale?