Emanuel Iuhas | Urban Style Journey

Tuesday

20

October 2015

0

COMMENTS

Noctooorne Showroom Bucharest

Written by , Posted in Events, Uncategorized

Bolzan Letti_dubai

Noctooorne revolutioneaza piata româneasca si aduce somnul la rang de cult. Deschiderea showroom-ului dedicat exclusiv dormitorului si spatiilor adiacente  (pe data de 14 Octombrie) a fost un moment asteptat de catre toti iubitorii produselor de inalta calitate.

Brand-ul internațional Noctooorne a deschis primul showroom din România, pe strada care poartă numele recunoscutului compozitor al celor 21 de nocturne, Frédéric Chopin. Conceptul aduce în exclusivitate în România, sub același acoperiș, următoarele brand-uri recunoscute la nivel internațional: Treca (Franța), Hastens (Suedia), D’elite (Italia), Bolzan Letti (Italia), Shuj (Italia), Bellora (Italia), Cinelli Piumini (Italia). Showroom-ul pune la dispoziție mai multe categorii de produse apropiate spațiului de dormit, de la saltele, toppere, paturi din textile, pilote de mătase, lenjerii de pat, până la pijamale sau papuci de casă din cașmir, parfumuri de cameră, săruri de baie și halate din bumbac.

“Noctooorne este unicul exemplu la nivel internațional, specializat pe un somn de calitate, care îți oferă bunăstare, armonie și un sentiment de uniune în familie. În același timp, este și un concept nou pe piață, iar decizia de a ne concentra pe acest proiect a plecat de la faptul că, deși dormitorul este cea mai importantă zonă dintr-o casă, este, în același timp, și cea mai puțin luată în considerare. Astfel s-a născut proiectul Noctooorne, care înseamnă răsfăț, plăcere, familie, somn odihnitor și corect din punct de vedere medical. În plus, este foarte important ca toți clienții noștri să fie conștienți de faptul că orice pat pe care noi îl oferim este construit special pentru clientul nostru și nu va fi niciodată standard. Spre exemplu, o saltea va avea densități diferite în cazul în care există o diferență mai mare de greutate între parteneri. Ceea ce dorește Noctooorne să ofere pieței din România va fi întotdeauna focalizat pe consumator”, a declarat Alessandro Gregori, co-fondator Noctooorne.

“Lansarea brand-ului Noctooorne pe piața românească este un eveniment foarte așteptat de către cei care iubesc produsele de cea mai înaltă calitate și care se gândesc la sănătatea și confortul somnului lor. În viața fiecăruia dintre noi, acesta are o importanță majoră. Dat fiind acest fapt, Noctooorne vine în întâmpinarea îmbunătățirii calității somnului. Luând în considerare faptul că ne ocupă sau, cel puțin, ar trebui să ne ocupe o treime din zi, un somn odihnitor și de bună calitate este vital pentru o viață sănătoasă. De asemenea, unul dintre cele mai mari avantaje ale achiziționării produselor din portofoliul Noctooorne este contactul direct cu materiale naturale de cea mai bună calitate, care va oferi o experiență senzorială aparte, transpusă vizual printr-un zâmbet”, declară, la rândul lui, Samuel Bumbu, co-fondator Noctooorne.

Noctooorne consideră că educarea consumatorului român cu privire la importanța unui somn de calitate este un pilon spre înțelegerea modului în care funcționează corpul uman. Somnul este un proces esențial și vital pentru învățare și memorie, iar absența acestuia poate avea un impact negativ asupra sănătății, siguranței și longevității omului. Fără somn, nu am putea funcționa eficient, iar abodarea lui din punct de vedere medical trebuie deasemenea luată în considerare.

“Somnul reprezintă modalitatea prin care corpul se poate regenera și își poate redobândi vitalitatea pierdută în timpul zilei. Atât sistemul locomotor, cât și sistemul cognitiv, nu își pot desfășura activitatea la parametri optimi pentru o perioadă îndelungată de timp, fără repaos. De aceea, este nevoie de un somn odihnitor, prin care procesele fiziologice să poată reveni la normal. În acest sens, foarte importantă este și calitatea saltelei, care ne poate ajuta să avem un somn de calitate, la finalul căruia să ne trezim odihniți, fără dureri sau amorțeli și plini de energie”, afirmă Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul cabinetului de recuperare medicală Terapie pentru Mișcare (www.terapiepentrumiscare.ro).

Conceptul axat pe odihnă, relaxare și confort personal se anunță a fi unul cu un impact favorabil asupra celor care își doresc să beneficieze de un somn de calitate, care să se transpună într-o vitalitate a corpului și a minții, dar și să achiziționeze produse care satisfac până și cele mai pretențioase gusturi.

Despre Noctooorne

Noctooorne este un brand dedicat mobilierului pentru dormitor, textilelor specifice acestuia, dar și spațiilor înconjurătoare. Oferind o experiență unică în ceea ce privește spațiul pentru dormit, ridică somnul, confortul și răsfățul personal la nivel de cult. Produsele brand-ului transformă senzorialul într-o stare de spirit ce oferă un sentiment de satisfacție profundă. Noctooorne este singurul brand-umbrelă care oferă soluții complete pentru dormitor, lucrând cu brand-uri internaționale renumite, care au o experiență dovedită în producția și manufacturarea saltelelor și altor produse specifice spațiului de dormit.

Cu o atenție deosebită pentru detalii, Noctooorne alege produse care folosesc în principal materiale naturale, de la brand-uri internaționale deja faimoase în industria mobilierului pentru dormitor. De la king size, queen size, saltele pentru copii sau bebeluși până la pijamale și cearceafuri care îți complimentează pielea, Noctooorne este sursa principală unde poți găsi toate aceste produse, la cele mai înalte standarde.

11958159_968182013238150_8666522929042439288_o 12028838_973848776004807_4199355715516667627_o 12119932_976502909072727_2611229877199411227_o

12091281_981367465252938_3773631950371648172_o  12119999_981365905253094_2540728232603881338_oC&A full outfit (incl. bag) , IL PASSO shoes

© Noctooorne

Comments

comments