Speaking at EGO’s private event.
Written by Emanuel Iuhas, Posted in Events, Uncategorized
Cunoașteți cu siguranță momentele alea din viață când simți că toate s-au încăpățânat să se întâmple în aceași perioadă și parcă toți și toate dau năvală peste tine cu scopul de a te doborî (sau întări, după caz).
Ei bine, printr-o astfel de fază existențială m-am aflat și eu în urmă cu două săptămâni când, angrenat într-un nou proiect cu jobul, sufocat de mail-uri și cu pregătiri de mutat în casă nouă, cei de la EGO Men’s Fashion Concept m-au invitat să fiu speaker în cadrul unui eveniment privat în locația flagship din Piața Romană.
Nimic greu pentru mine ,ar spune cei ce mă cunosc, însă din contră… era prima mea sesiune de public-speaking și eram extrem de emoționat.
Plin de TO-DO LISTs, fără timp să respir și mai ales să fac research (tema evenimentului privat se referea la ceasuri – un subiect pe care recunosc că nu-l stăpâneam îndeajuns de bine). M-am liniștit după ce am aflat că evenimentul este organizat în parteneriat cu cei de la GALT Orologerie Elvețiană și eu urma sa vorbesc despre cum asortăm ceasul la ținută. M-am ambiționat totuși să citesc cât mai mult cu putință despre ceasuri pentru a putea conversa și cu specialiștii GALT , dar și cu invitații cunoscători.
Deși cunosc foarte bine regulile de bună-purtare a ceasului, deoarece le exersam de foarte multă vreme, nu a fost deloc usor sa schițez un discurs pe această temă. După ce am gândit la rece și am trasat în minte niște pași, aveam să aflu că printre invitați se numără personalități importante și oameni de valoare din peisajul autohton printre care Altețele Sale Regale Principele Radu și Prințesa Lia, Dragoș Plăcintă – redactorul șef GQ România, dar și clienții premium.
Binențeles că m-am panicat puțin deoarece urma să vorbesc în fața unui public avizat, pasionat de stil și de imagine pe care nu-l cunoșteam personal și pentru care cu sigurață era mai mult sau mai puțin sonor numele meu. Spre surprinderea mea însă, am fost recunoscut, apreciat iar discursul meu fluent a debordat în sesiuni de consiliere personală cu câțiva invitați pe tema mai sus amintita, am ciocnit un pahar și am promis să mă întorc cât de curând ca orator în cadrul evenimentelor de la EGO.
Așadar, dragilor, e foarte adevărată maxima “Nu contează cât de mic ești, contează cât de mare poți să ajungi” , credeți în voi și nu uitați să zâmbiți. Mult, larg și din suflet…
Am purtat o ținută Ego Men’s Fashion Concept, pantofi Made in Italy.
Comments
blog de moda barbati ego men's fashion concept emanuel iuhas despre ceasuri emanuel iuhas speaker galt orologerie sesiuni de speaking bucuresti
Bravo Manutzi ! Subliniat! 🙂 Te pup
Felicitari!:)
Foarte tare, felicitari!
Felicitari! 🙂
Fashion As I Love It by Dana Oprea
http://www.danaoprea88.blogspot.ro
Bravo !! Felicitari si bafta in tot ce faci;)