Emanuel Iuhas | Urban Style Journey

Thursday

1

February 2018

0

COMMENTS

The story of my life

Written by , Posted in Looks, Uncategorized

Saptamana trecuta m-am intalnit cu Fabian Tatomirescu dupa mai bine de 1 an de la ultima noastra colaborare si nu ne-a venit sa credem niciunuia dintre noi cat de multe s-au schimbat in vietile noastre si cat de multe am avut de povestit.

Si dupa un meeting lung si un update pe masura, Fab friend T (cum imi place mie sa ii spun) mi-a propus sa facem o sedinta foto in studio pentru a celebra aceasta reintalnire. Asa am si facut si sunt extrem de mandru de ce a iesit. Imi vine greu sa cred in ce forma fizica am ajuns si cat de bune sunt fotografiile din acest articol. A fost o placere sa joc rolul de model/muz pentru Fabian si nu am cum sa nu ii laud evolutia si talentul din ce in ce mai slefuit. A stiut sa “ma foloseasca” si sa realizeze unele dintre cele mai bune fotografii cu #domnulIUHAS si cu asta tre sa fiti de-acord cu mine!

Stiu ca am promis si am ramas dator cu cele povestite in cadrul intalnirii #RESPIROlab din Decembrie, asa ca va las mai jos ideile principale din prezentarea avut si sper din suflet sa va inspire! Asa cum va spuneam in articolul de AICI , #RESPIROlab are rolul de a aduce in fata unui public care isi manifesta interesul, oameni din diverse arii de activitate si povestile lor de viata.

Cine sunt eu azi?

Sunt un full time PR & Event Specialist al unei companii din retailul de moda, blogger in timpul liber si stilist vestimentar de ocazie. Am 28 de ani, o sotie minunata cu care am adunat aproape 12 ani de amintiri frumoase, o casnicie de 4 ani si multe aventuri. Ma defineste cartea de vizita, insa cel mai bine ma descriu relatiile interumane si contactele stranse in cei 7 ani de cand activez in industria de fashion & lifestyle. Sunt nascut sub semnul zodiacal Gemeni si cred ca asta m-a ajutat mult in evolutia mea pe toate planurile.

De unde vin?

Provin dintr-o familie modesta, destramata, din Satu Mare (jud. Satu Mare – nu Maramures) si sunt al 3lea baiat al familiei. Parintii mei au hotărât să divorţeze pe cand eu aveam  12 ani si am ramas in custodia mamei. Ea a decis sa ne ofere un viitor mai bun alegand sa munceasca in strainatate si astfel am ramas in grija bunicii. Am ales sa mentionez asta pentru ca este unul dintre momentele importante care m-au definit ca om si m-au ajutat sa ma maturizez inainte de vreme si sa iau viata in serios inca din adolescenta. Au fost perioade grele, triste dar si experiente frumoase si cu invataturi utile de-alungul adolescentei „fara stresul parintilor“.

Desi la mii de kilometrii distanţă, primii 12 ani alaturi de mama si educatia primita au lasat asupra mea amprente semnificative si o dorinta de autodepasire fantastica. Cele mai multe valori dupa care ma ghidez azi i le datorez ei, dar si tatalui meu. El, ca antiexemplu, a fost printre personajele marcante de la care am invatat cum NU vreau sa fiu cand voi fi matur, cum nu vreau sa ma comport cu familia mea si cum sa nu cad in mreaja viciilor distructive.

A fi cel mai mic dintre 3 frati, a insemnat pentru mine: mai putina mancare, mai multe „responsabilitati“ dar si garantia de a fi ocrotit de catre cei mari din grupul de prieteni ai fratilor mei.

Cum va spuneam, contextul in care am crescut si m-am dezvoltat ca adolescent, m-a facut sa vreau mai mult de la mine, sa ofer mai mult din mine si sa cer mai mult de la cei din jurul meu. Din punct de vedere financiar nu a fost deloc roz (de aceea si decizia mamei de a parasi tara pentru „visul american“ al strainatatii) insa atunci nu simteam lipsurile financiare. Nu aveam complexe de inferioritate fata de nimeni si nici acum nu am. Am invatat ca cel mai mare dusman al meu sunt doar gandurile mele si că tot ele sunt cele care pun piedici in calea dorintelor si viselor mele. Aşa ca am ales sa cred in mine, in fortele mele si in puterea de a-mi indeplini visele.

Ce vise?

Am crescut inconjurat preponderent de fete. Am fost anti-talent la sport, iar fratii mei excelau la fotbal. Din aceasta cauza grupul lor de prieteni nu era si grupul meu. Desi eram ocrotit de catre toti, nu aveam aceleasi subiecte de povesti si nici aceleasi pasiuni. Eu puteam sta ore intregi urmarind desene animate, telenovele sau filme pe TV, fara sa fiu nevoit sa ies din casa. Si daca ieseam, ma jucam cu fetele deoarece baietii „bateau mingea“ de dimineata pana seara. Ca orice copil am visat, pe rând, sa devin: medic, actor, fotomodel,  stirist sau croitor. Iar asta cu croitoria nu mi-a trecut inca. Mi-au placut mai mult materiile cu profil uman, desi am excelat si la cele reale. Cred ca m-a ajutat mult zodia. 🙂  Am cochetat de mic si cu artele. Mi-a placut dintotdeuna sa desenez, sa ma joc cu foarfecele in hartie sau material textil, sa aranjez masa sau sa vopsesc. Am fost creativ din „frageda pruncie“ desi atunci nu intelegeam asta si nici cei din jur nu stiau cum sa gestioneze acest atribut. Vroiam sa fiu usor recognoscibil, nu imi placea sa fiu imbracat „la uniforma“ si nici sa fiu tuns ca ceilalti baieti.

Nu am avut norocul sa imi creionez de mic un vis la care sa lucrez zilnic cu ambitia unui sportiv de performanta, spre exemplu, insa am stiut din totdeauna ca vreau sa fiu bun. Cel mai bun. Sa excelez in tot ce intreprind cu conditia sa imi placa acel lucru. Si acesta a fost primul meu vis constient. In gimnaziu imi doream sa intru la un colegiu cu profil uman. Nu mi-a reusit, dar am excelat in colegiul tehnic pe care l-am urmat.  In liceu am vrut sa dau admitere la o facultate de arte plastice si design si nici asta nu mi-a reusit. Poate pentru ca la momentul acela nu eram unul dintre cei mai buni. Atunci mi-a dat seama ca mi s-ar potrivi mai degraba ceva în zona comunicarii, jurnalismului si al interactiunii cu oamenii. Si am ales sa studiez Comunicare si Relatii Publice la Cluj.

Pentru a putea locui la Cluj, m-am angajat din prima zi. Am avut sansa sa dau un interviu pentru postul de Consilier Vanzari al unui brand premium de imbracaminte si sa fiu ales eu din cei aproape 50 de candidati. Atunci, in 2008, a inceput pentru mine aventura in retail-ul de moda si acea alegere mi-a schimbat traseul. Mi-a dat aripi si imboldul necesar. Am învatat, am citit, m-am documentat si am vrut sa fiu bun. Cel mai bun. Am schimbat compania după 1 an, am incercat si munca in strainatate si am revenit mai convins  ca nicioadata ca locul meu e in tara. La aproape 3 ani experienta în retail, cu 75% din diploma de Specialist in Comunicare si Relatii Publice in mana am primit un job de decorator de vitrine. Era creativ, antrenant, challenging si perfect pentru Emanuel Iuhas de atunci.

Am absolvit cu succes facultatea, am constientizat ca locul in care ma aflam nu are o oferta de joburi in aceasta ramură. Si nu era tocmai ok. Dar… am aflat ca de multe ori nu tot ce faci, chiar daca faci bine si cu 101% dedicare iti aduce reusita. Şi e ok. E ok să nu reusesti de fiecare data, e ok sa ai esecuri, dar e musai sa inveti din ele. Stiu ca suna a fraza pompoasa de speech-motivational american, insa eu am trait asta pe pielea mea si sunt convins ca asa este. Eram foarte multumit de jobul pe care il aveam, eram cel mai bun si asta mi-a adus oportunitatea mutarii la Bucuresti. Si nu am stat deloc pe ganduri. Am ştiut că vreau si pot mai mult!

Ce putere?

Sunt o persoana credincioasa. Cred in conceptul de divinitate si stiu sigur ca exista ceva, acolo sus, care vegheaza asupra noastra si ne ocroteste/dojeneste si ne ajuta sa mergem mai departe. Dincolo de asta, cred in puterea fortei interioare si in increderea in sine. Cu motivatia corecta, cu ambitie si cu încredere de sine poti accesa puterea sa muti muntii din loc. Trebuie sa stii ce vrei, cum ajungi la ceea ce vrei si cât timp dedici pentru asta. In aceasta ecuatie intervin si deciziile pe care le iei in momentele cheie, oamenii pe care ii întalnesti pe drum, abaterile si compromisurile, insa deznodamantul iti apartine în totalitate.

Recomandari:

-Credeti în voi!

-Cereti mai mult de la voi si de la cei din jur!

-Cititi! Cititi! Cititi!

-Experimentati, incercati, analizati!

-Oferiti respect!

-Faceti-va contacte peste tot!

-Multumiti pentru ce aveti/primiti/ajungeti sa fiti!

In loc de concluzii

Cu ce trebuie sa ramaneti după articolul aceasta? Cu faptul ca e important de unde vii, conteaza care e background-ul tau dar nu asta te defineste.  Cel mai important este unde ai ajuns, cum ai ajuns acolo si ce vrei pe mai departe. Te defineste ceea ce esti ca om, felul in care interactionezi cu cei din jur si felul in care crezi in tine si in puterea ta!

© Fabian Tatomirescu

Comments

comments